Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 12-15 Mai, s-au desfășurat lucrările Consiliului Național ASCOR! Întâlnirea a avut loc la așezământul Sf. M. Mc. Pantelimon- Lacu Sărată din Brăila și a implicat prezența delegaților tuturor filialelor ASCOR din țară. Din partea ASCOR Bacău, a participat Vlad Țuțurlan (președintele filialei).
Evenimentul a început prin participarea la Sfânta Liturghie, iar lucrările au fost deschise prin transmiterea cuvântului Preafericitului Părinte Daniel de catre P.C. Pr. Prof. Dr. Univ. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal și prin rostirea cuvântului de bun venit de către Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte importante ce au fost dezbătute de către delegații filialelor din țară, discuțiile finalizându-se prin găsirea celor mai bune soluții. Unul dintre punctele importante din agendă, a pus accentul pe activitățile pe care filialele urmează să le desfășoare. ASCOR Bacău va organiza o Caravană în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și își propune să se întâlnească cu 500 de tineri și să răspundă, prin ateliere de lucru și sesiuni de formare, la întrebarea: Este tinerețea timpul marilor alegeri?
În urma discuțiilor, s-a stabilit că filiala băcăuană va coordona, la nivel național, campania de donare de sânge din luna noiembrie și va centraliza toate datele acestui amplu proiect. De asemenea, a fost apreciată activitatea de ajutorare a refugiaților din Ucraina, filialele din Moldova mobilizând un număr impresionant de voluntari. Programul evenimentului a cuprins vizitarea mănăstirii voievodale Măxineni, participarea la o seară festivă în Aula Magna a Universității Dunărea de Jos din Galaţi și vizionarea unui spectacol cultural de joc și cântec popular, organizat cu prilejul vizitei membrilor Consiliului Național ASCOR.
Evenimentul s-a încheiat prin participarea la Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi și prin servirea prânzului alături de chiriarhul locului.